Printre evenimetele istorice la în care comuna a fost implicat se numără, în primul rând, vizita împăratului Iosif al II-lea,(anul 1783) la insistențele doctorului Ioan Piuariu Molnar, eveniment în urma căruia, la 26 februarie 1787, prin Decretul imperial nr. 179, care primește formă executorie și este aplicat abia în anul 1799, se șterge satrea de iobăgie a comunei Sadu față de comuna Cisnădie, consemnându-se situația hotarului dintre cele două comune, în favoarea sașilor din Cisnădie.
Tot atunci Iosif al II-lea a dat autorizație de funcționare manufacturii textile de la Sadu.
”Sentința împăratului a mântuit una din cele mai vechi comune românești, ai cărei locuitori păziseră hotarele țării de șicanele nedrepte și nelegale ale sașilor” (Lucian Giura–Sadu – file de istorie, 2002, Ed. U.L.B. Sibiu, p.39).
Sădenii au participat la evenimentele istorice de la 1848, fiind prezenți la Blaj. Marile momente istorice de la 1848-1849, UnireaPrincipatelor (1859) şi mai ales 1877-1878, anii Războiului de Independenţă, au marcat acţiuni de solidaritate ale românilor sibieni. Între adunările şi întrunirile consacrate acestui ultim eveniment, încheiat cu manifestaţii, alături de cele din Sălişte, Tilişca, Miercurea, Boiţa şi altele, se numără şi cea din comuna Sadu. Apelurile lansate de Comitetul femeilor române din Sibiu pentru ajutorarea răniţilor, ca şi cele din ziarele şi revistele vremii, au găsit o largă audienţă atât la oraşe cât şi la sate, unde învăţătorii şi preoţii, notarii şi primarii le aduceau la cunoştinţă locuitorilor. Astfel, notarul comunal din Sadu, Constantin Popovici, după o intensă activitate în rândurile locuitorilor comunei, aduna 50 de florini, sumă destinată ajutorării răniţilor în Războiul pentru Independenţă.
În anul 1861, înființarea ASTREI le-a deschis noi orizonturi de manifestare culturală.
Din nou, solidaritatea fiilor naţiunii române se manifesta cu tărie, cu prilejul Mişcării memorandiste (1892-1894).
Declanşarea şi desfăşurarea Primului Război Mondial constituie începutul unor ani întunecaţi pentru populaţia românească din monarhia dualistă, în primul rând datorită măsurilor de oprimare şi de împiedicare a mişcărilor de eliberare naţională a popoarelor asuprite, apoi datorită uriaşelor pierderi materiale şi umane. Bogatele informaţii de arhivă consemnează desfăşurarea în cursul lunilor octombrie şi noiembrie 1918, în întreaga Transilvanie, a unor evenimente deosebite. Astfel, în judeţul Sibiu s-au înfiinţat consilii şi gărzi naţionale în 108 localităţi rurale şi urbane. În zilele de sfârşit ale lunii noiembrie, pregătite şi desfăşurate la chemarea intelectualilor (preoţi şi învăţători), dând glas dorinţei fierbinţi ce sălăşluia în sufletul fiecărui român, şi populaţia Sadului, întrunită la 28 noiembrie, îşi declara, prin cei 288 semnatari ai actului de adeziune, voinţa neclintită de unire a Transilvaniei cu teritoriile româneşti de dincolo de Carpaţi, cu „patria mamă” – România. La 1 Decembrie 1918, preotul Dimitrie Bunea, preşedintele Consiliului Naţional Român din Sadu şi delegat la serbările unirii, este ales membru supleant al Consiliului Naţional Român Central.
Reforma agrară din 1921, principalul eveniment ce succede actului constituirii statului naţional unitar român, ce da un nou impuls dezvoltării economiei româneşti, înscrie în cadrul listelor de împroprietărire, cu prioritate şi în judeţul Sibiu, pe foştii combatanţi, invalizii şi văduvele de război. În pofida acestui drept, prevăzut în articolul 92 din legea împroprietăririi, plângerile acestora, vreme îndelungată, nu-şi vor găsi rezolvarea.
Astfel, în anul 1930, un număr de 24 de voluntari din comuna Sadu se mai adresau autorităţilor pentru a li se împărţi terenul rezervat de stat, deoarece ei nu primiseră pământ. Cu această ocazie s-a întocmit un tablou suplimentar în care au fost trecuţi 69 de nedreptăţiţi ai împroprietăririi. Reforma nu era definitivă. La Sadu şi Cinsădie, deşi pădurile au fost expropriate, erau în continuare exploatate de foştii proprietari. În urma arendării administrative din anul 1921 a luat fiinţă judeţul Sibiu compus din şase plăşi, având un teritoriu de 3.619 kmp.
Reforma administrativă din 1925 stabilea o nouă organizare teritorială; Sadu făcea parte din plasa Avrig, alături de Boiţa, Tălmaciu şi Tălmăcel.
Prin legea din 1930, sunt desfiinţate fostele plăşi Avrig şi Turnişor, prin contopirea lor funcţionând o singură plasă, Sibiu, ce includea 20 comune de pe Valea Hârtibaciului şi o serie de comune din Mărginime: Boiţa, Poplaca, Răşinari, Râul Sadului, Sadu, Tălmaciu. Populaţia din judeţul Sibiu, inclusiv aceea din comuna Sadu, a resimţit lipsurile din timpul celui de al Doilea Război Mondial şi a participat activ, prin fiii lor aflaţi sub arme, la luptele care s-au desfăşurat atât pe frontul de răsărit, apoi pe teritoriul ţării, cât şi pe frontul de vest, până la terminarea războiului.