Arta meșteșugului este un element de identitate al Satului românesc. Ne dorim să continuăm această tradiție și, împreună cu Școala Populară de Arte „Ilie Micu” ne-am propus să organizăm o grupă formată din elevi de gimnaziu, liceeni și/sau studenți) care să deprindă această îndeletnicire.

Comunitatea noastră este onorată și mândră, deoarece instructorul grupei de artiști meșteșugari care va funcționa la Sadu este doamna Hanea Paraschiva, consăteana noastră.

Totodată considerăm că prin dorința de extinderea a unității de învățământ în comunitatea noastră ne sunt recunoscute meritele în perpetuarea și promovarea tradițiilor și meșteșugurilor tradiționale.

Specialitatea: arta cojocăritului, cusutul și confecționatul pieptarelor tradiționale românești.

Număr de locuri disponibile: 15.

Cererile de înscriere se pot transmite pe adresa de email contact@sadu.ro sau se pot depune la registratura primăriei, până miercuri, 29 septembrie a.c.