Sadu …. sat de marginime,
Muntii Carpati nu au fost niciodata zid despartitor intre poporul roman, asezat dintotdeauna pe de o parte si de cealalta a lor, ci dimpotriva, au alcatuit o coloana vertebrala a teritoriului locuit de el. Spre deosebire Pirinei, care ridica zagaz intre Franta si Spania, de Alpi, care se interpun intre trei neamuri de obarsie diferita, carpatii au constituit, prin excelenta, alaturi de mare, de Campia Romana, de Dunare, de pamanturile Moldovei si ale Transilvaniei spatiul de geneza al poporului roman. Transilvania e un tinut care comanda parca regiunile vecine, nu numai prin pozitia sa cea mai inalta si forma de cetate intre munti, dar si prin climatul sau, prin apele sale si prin toate influentele legate de o astfel de alcatuire geografica. „ Fiind o cetate intre munti, care putea adaposti milioane de oameni, Transilvania a avut insusirile cetatilor; a aservit ca centru de rezistenta, de refugiu; a avut rol de conservator si o viata proprie care s-a manifestat in latura politica prin mai multe secole de independenta” *. Caracterul carpatic al spatiului pe care il locuim il evidentiaza cele trei etaje: „ al muntilor, al vailor si al campiilor cu lucile si baltile, in legatura unele cu altele, sprijinandu-se si complectandu-se intre ele, lagandu-se prin drumurile apelor si ale culmilor, al pasunilor si formand astfel o unitate complexa si armonica: spatiul carpatic romanesc …” **
La fel vedea lucrurile si Alesandru Papiu Ilarian. Prin 1860 el arata ca unirea Transilvaniei cu Principatele Romane ar constitui nu numai o restutio in integrum, ci si realizarea unei unitati geografice ce se impune de la sine, garantata de Carpatii care o strajuiesc. Muntii Carpati ne-au fost leagan si scut de aparare. Cand zagazurile puterii romane din Dacia Traiana au fost frante si populatiile migratoare si-au croit drum spre inima Europei, vaile muntilor si padurile lor adanci ne-au stat intr-ajutor, ocrotindu-ne. „ „Vestigii” ale unor asemenea stari de lucruri se gasesc pretutindeni pe cele doua versante ale Carpatilor, dar mai cu seama in Transilvania, unde, prin vaile cele retrase, mai inaccesibile, se intalnesc asezari romanesti care dataeza din vremurile cele mai indepartate. Pe vaile paraielor si raurilor bogate in apa ce zgomotesc din inaltimi ametitoare, gasim, mai cu seama sub poalele Muntilor Fagarasului, si de acolo mai departe, spre vest, asa zise „ sate de margine”.
Un asemenea sat este si Sadu, straveche asezare romaneacsa CE A GRAVITAT, IN TOATE VREMURILE, SPRE SIBIU, DAR SI SPRE TARA LIBERA DINCOACE DE Turnu Rosu. Dintre satele invecinate mai reprezentative, amintim Cisnadia cu Cisnadioara, Rau Sadului,Talmaciu si Talmacel, Porcesti, situat in preajma defileului de la Turnu Rosu prin care Oltul, dupa ce primeste spumegat spre a alerga inapoi, din ce in ce mai linistit, spre Dunare, lasand in urma lui nu tari ca „Tara Barsei” sau „Tara Oltului” ci si o Oltenie, pantru ca, in cele din urma, sa-si gaseasca alinare in „Marea cea Mare”.
Satele acestea sunt, chiar si numai ele, adevarate fragmente din istoria zbuciumatei istorii a Transilvaniei ramanesti…
